Iubim Timisoara!

Broscuţele, în paradă, pe străzile Timişoarei

broscute_VW1Mici şi colorate, celebrele broscute Volkswagen fac până mâine spectacol în Timişoara. Aproximativ 30 de pasionaţi de autoturisme vechi din ţară şi străinătate sunt prezenţi în aceste zile la cea de-a patra ediţie a evenimentului organizat de Asociaţia VW Kafer Club Timişoara.

Pe lângă celebrele broscuţe, prin oraş, dar mai ales la Muzeul Satului de la Pădurea Verde, pot fi văzute şi dubiţe VW, Golf I, sau un Buisck model 1939. Şi asta pentru că organizatorii evenimentului îşi propun să îi atragă pe toţi proprietarii de autoturisme cât mai vechi.

După ce aserară au fost prezente la Muzeul Satului, astăzi broscuţele s-au mutat în parcarea de la Mall. Cu genţi care mai de care mai sofisticate, bine îngrijite, autoturismele au atras privirile celor ce au avut drum la centrul comercial.

Ceilalţi timişoreni au putut să le privească mai apoi într-o frumoasă paradă pe străzile oraşului, în care, acolo unde au avut loc, şoferii au realizat un frumos "dans al broscuţelor", trecând de pe o bandă pe cealaltă. Broscuţele s-au regrupat în Piaţa Unirii, în faţa Palatului Baroc, iar în această seară vor fi din nou prezente la Muzeul Satului, unde se vor organiza diverse concursuri cu tombole şi multă distracţie.

Autoturismele vechi vor putea fi văzute la Pădurea Verde până mâine, la ora 14, când se încheie cea de-a patra ediţie a evenimentului.

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Deşi iarna se află în forţă pe meleagurile timişoarei, oraşul se pregateşte deja de vară şi cum altfel dacă nu prin prezenţa unor artişti de renume, care sa învioreze cetaţenii...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în  P-ţa Badea Cârţan nr.3 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi...

09-02-2012

Semnificația zilei: 9 februarie

Semnificația zilei: 9 februarie

9 februarie este a 40-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1409: S-a născut viitorul și ultimul împărat bizantin, Conatantin al XI-lea (Constantin Dragases),...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 16 se va lua curentul în P-ţa Badea Cârţan nr.1,str.Romulus (p), Rădulescu (p), Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p),Giurgiu (p), Soimos (p) Fără...

08-02-2012

Semnificația zilei: 8 februarie

Semnificația zilei: 8 februarie

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1622: Regele Iacob I al Angliei (James I, 1608-1625) dizolvă Parlamentul englez, una...

08-02-2012

Semnificația zilei: 7 februarie

Semnificația zilei: 7 februarie

7 februarie este a 38-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 327 de zile până la sfârțitul anului. 1478: S-a născut Thomas Morus (d.1535), savant umanist englez, autor al lucrării “Utopia”,...

07-02-2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.1, Zona Lunei – blocuri (p), str.Aleea Baghetei nr.12 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei...

07-02-2012

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Iată că iarna nu s-a lăsat nici anul acesta, deşi o putem acuza ca e puţin codaşa, dar recuperează din plin după cum se poate vedea astfel că, dac-am putea...

06-02-2012

Semnificația zilei: 6 februarie

Semnificația zilei: 6 februarie

6 februarie este a 37-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului. 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : "Orânduiala slujbei...

06-02-2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Utile Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Martir Nicolae Lăcătuşu, Traian Demetrescu, Ion Luca Bănăţeanu, Mariana Drăghicescu, Ion...

06-02-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop