Iubim Timisoara!

Tinerii se întrec în dezbateri pe teme sociale

ardor_banatLiceenii vor dezabate realităţile sociale. Mâine, de la ora 11, la Facultatea de Medicină şi Farmacie, din Timişoara se va desfăşura Concursul de Oratorie, faza locală, organizat de Asociaţia Română de Dezbatere şi Oratorie Banat şi Clubul Interact.

Competiţia, "Tinerii dezbat", care se desfăşoară la nivel naţional adună liceeni care să dezbată teme sociale, etnice, economice, de sanatate, etc. Primele două persoane clasate se vor califica automat la faza naţională a competiţiei ce va

avea loc la Piteşti, în data de 15 mai 2010.

După faza naţională, elevul clasat pe locul I va fi premiat cu 600 de lei, iar elevii de pe locurile II şi III vor primi 400, respectiv de 300 lei. De asemenea, primelor trei menţiuni li se vor acorda câte 100 de lei.

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Deşi iarna se află în forţă pe meleagurile timişoarei, oraşul se pregateşte deja de vară şi cum altfel dacă nu prin prezenţa unor artişti de renume, care sa învioreze cetaţenii...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în  P-ţa Badea Cârţan nr.3 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi...

09-02-2012

Semnificația zilei: 9 februarie

Semnificația zilei: 9 februarie

9 februarie este a 40-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1409: S-a născut viitorul și ultimul împărat bizantin, Conatantin al XI-lea (Constantin Dragases),...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 16 se va lua curentul în P-ţa Badea Cârţan nr.1,str.Romulus (p), Rădulescu (p), Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p),Giurgiu (p), Soimos (p) Fără...

08-02-2012

Semnificația zilei: 8 februarie

Semnificația zilei: 8 februarie

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1622: Regele Iacob I al Angliei (James I, 1608-1625) dizolvă Parlamentul englez, una...

08-02-2012

Semnificația zilei: 7 februarie

Semnificația zilei: 7 februarie

7 februarie este a 38-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 327 de zile până la sfârțitul anului. 1478: S-a născut Thomas Morus (d.1535), savant umanist englez, autor al lucrării “Utopia”,...

07-02-2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.1, Zona Lunei – blocuri (p), str.Aleea Baghetei nr.12 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei...

07-02-2012

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Iată că iarna nu s-a lăsat nici anul acesta, deşi o putem acuza ca e puţin codaşa, dar recuperează din plin după cum se poate vedea astfel că, dac-am putea...

06-02-2012

Semnificația zilei: 6 februarie

Semnificația zilei: 6 februarie

6 februarie este a 37-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului. 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : "Orânduiala slujbei...

06-02-2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Utile Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Martir Nicolae Lăcătuşu, Traian Demetrescu, Ion Luca Bănăţeanu, Mariana Drăghicescu, Ion...

06-02-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop