Iubim Timisoara!

Semnificația zilei: 7 decembrie

7 decembrieeste a 341-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 24 de zile până la sfârșitul anului.

b_300_200_16777215_0___images_Stiri_astazi_semnificatia_zilei_cicero.jpg431 i.Hr.: A decedat Cicero, senator al Republicii Romane, filozof, scriitor, cel mai mare orator din antichitate.

1742: S-a inaugurat Opera Regală din Berlin – Staat Opera actualmente, cu spectacolul “Cezar și Cleopatra” de Karl Heinrich Graun. Una din cele mai cunoscute scene ale lumii, cu o istorie încărcată în peste două secole și jumătate de întâlnirea cu mari artiști și spectacole monumentale.

1787: Delaware este primul stat care a ratificat Constituția SUA, care pune în lumină națiunea ca important agent al istoriei și, prin cele trei amendamente, subliniază necesitatea respectării libertăților și drepturilor cetățenești.

1861: S-a născut Henry Mathias Berthelot (d. 1931), general francez, șeful misiunii militare franceze în România, care s-a afirmat în sprijinirea dotării tehnice a Armatei Române, participant la Primul Război Mondial.

1881: A fost înființată Societatea Politehnică din București, fondator și președinte ing. Dimitrie Frunză.

1892: În SUA se înființează New York Philarmonic Society și are loc primul concert.

1894: Decedează Ferdinand Viconte de Lesseps (n.1805), remarcabil diplomat, constructor și organizator, proiectantul și realizatorul Canalului de Suez.

1935: S-a născut, în comuna Margina, județul Timiș, Sorin Titel (d.1985), nuvelist, romancier și traducător, redactor la România Literară, ce a făcut parte dintre scriitorii români contemporani cu cea mai mare deschidere spre mijloacele literaturii moderne. A sprijinit, prin participare și sfaturi, Societatea Culturală a Elevilor Timișoreni (SCET).

1966: Se dă în funcțiune hidrocentrala Bacău II, care încheie salba de hidrocentrale de pe raul Bistrița, ce a debutat în 1950 cu hidrocentrla Stejaru de la Bicaz, prima construcție hidroenergetică de anvergura a regimului comunist. Din păcate, în două decenii de democrație nu s-a mai construit nimic semnificativ pentru economia românească.

2001: Consiliul Miniștrilor de Justiție, organism al Uniunii Europene, aprobă desființarea vizelor pentru cetățenii români în spațiul Schenge.

Se sărbătorește Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Arges; Sf. Ambrozie al Mediolanului (calendar crestin-ortodox);

Se sărbătorește Sf. Ambrozie (calendar romano-catolic);

Se sărbătorește Sf. Ambroziu (calendar greco-catolic);

Ziua internationala a Aviatiei Civile.

Semnificația zilei: 4 februarie

Semnificația zilei: 4 februarie

4 februarie este a 35-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 330 de zile până la sfârșitul anului. 1746: S-a născut Tadeusz Kosciusko (d.1817) erou al luptei poloneze pentru independența țării...

04-02-2012

Semnificația zilei: 3 februarie

Semnificația zilei: 3 februarie

3 februarie este a 34-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 332 de zile până la sfârșitul anului. 1395: Prima mențiune documentară a cetății Neamț. Aceasta, alături de cetățile Suceava, Scheia,...

03-02-2012

Se întâmplă astăzi 3 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 3 februarie 2012

Cultură Madame Buterfly - ora 19:00 - Teatrul Naţional Teatru - Ferma Animalelor - ora 19:30 - în Scârţ Divertisment Tribut Bob Marley - ora 22:00 în Setup Mai multe evenimente

03-02-2012

Semnificația zilei: 2 februarie

Semnificația zilei: 2 februarie

2 februarie este a 33-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 333 de zile până la sfârșitul anului. 962: Otto I cel Mare (962-973, duce al Saxoniei, ca O II 936-961,...

02-02-2012

Se întâmplă astăzi 2 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 2 februarie 2012

Utile Se întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Ilia Repin, Victor Babeş, Sorin Titel, Evila Celebi, Mioriţa, Martir Anton Florian, Martir Ovidiu Munteanu, Constantin...

02-02-2012

Semnificația zilei: 1 februarie

Semnificația zilei: 1 februarie

1 februarie este a 32-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 1600: La Praga, Mihai Viteazul semnează „Tratatul de închinare și credință” față de...

01-02-2012

Semnificația zilei: 31 ianuarie

Semnificația zilei: 31 ianuarie

31 ianuarie este a 31 zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 105: Este terminată construcția podului de peste Dunăre la Drobeta–Turnu Severin, proiectat de...

31-01-2012

Semnificația zilei: 30 ianuarie

Semnificația zilei: 30 ianuarie

30 ianuarie este a 30-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 335 de zile până la sfârșitul anului. 1561: Apare „Tetravanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.

30-01-2012

Semnificația zilei: 29 ianuarie

Semnificația zilei: 29 ianuarie

29 ianuarie este a 29-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 1119: A decedat Papa Gelasius II (1118-1119, cu numele laic Giovanni di Gaeta). 1843:...

29-01-2012

Semnificația zilei: 28 ianuarie

Semnificația zilei: 28 ianuarie

28 ianuarie este a 28-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 814: A decedat Carol cel Mare (768-814), cel mai de seamă reprezentant al...

28-01-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop