Evenimente Publicat Luni, 29 Noiembrie 2010 10:09 Afişări: 1652
![]()
Filme cu subiecte sensibile, controversate și un spațiu în care să îți dai drumul celor mai ascunse sentimente, au fost ingredientele celei de-a 4-a ediții a festivalului de scurtmetraje, Short's Up.
Încă de la început se prezicea, prin tema lansată, „Păcate Capitale", că mansarda Facultății de Arte va fi transformată într-un loc destinat păcătoșilor, în care aceștia să își poată satisface toate poftele. Așa a și fost. Cele patru colțuri special amenajate, au oferit un cadru ideal amatorilor de încălcare a legilor morale. Leneșii au avut masa lor, separată de tot restul lumii și aflată foarte aproape de intrare, pentru a nu se obosi foarte tare în căutarea unui loc, desfrânații puteau merge după perdea în colțul destinat lor, trufașii se puteau fotografia în voie, iar invidioșii au beneficiat de canapelele poziționate în primul rând.
După ce starea de imoralitate a fost instalată, scurtmetrajele au preluat frâul sentimentelor și l-au purtat în imaginile vizuale proiectate preț de aproape 3 ore. Majoritatea franțuzești, filmele au arătat fața nevazută a lumii, în care stăpânesc egoismul, schimbul de parteneri sau puterea controlului.
Pot menționa Brainstorming, în regia lui David Freymond, Cashback, a lui Sean Ellis sau Na Wewe, produs de Ivan Goldschmidt, care au întrecut limita așteptărilor personale.
Per total, încă o ediție reușită, cu filme foarte bune. Aștept cu drag următorul eveniment.

4 februarie este a 35-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 330 de zile până la sfârșitul anului. 1746: S-a născut Tadeusz Kosciusko (d.1817) erou al luptei poloneze pentru independența țării...
04-02-2012

3 februarie este a 34-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 332 de zile până la sfârșitul anului. 1395: Prima mențiune documentară a cetății Neamț. Aceasta, alături de cetățile Suceava, Scheia,...
03-02-2012

Cultură Madame Buterfly - ora 19:00 - Teatrul Naţional Teatru - Ferma Animalelor - ora 19:30 - în Scârţ Divertisment Tribut Bob Marley - ora 22:00 în Setup Mai multe evenimente
03-02-2012

2 februarie este a 33-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 333 de zile până la sfârșitul anului. 962: Otto I cel Mare (962-973, duce al Saxoniei, ca O II 936-961,...
02-02-2012

Utile Se întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Ilia Repin, Victor Babeş, Sorin Titel, Evila Celebi, Mioriţa, Martir Anton Florian, Martir Ovidiu Munteanu, Constantin...
02-02-2012

1 februarie este a 32-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 1600: La Praga, Mihai Viteazul semnează „Tratatul de închinare și credință” față de...
01-02-2012

31 ianuarie este a 31 zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 105: Este terminată construcția podului de peste Dunăre la Drobeta–Turnu Severin, proiectat de...
31-01-2012

30 ianuarie este a 30-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 335 de zile până la sfârșitul anului. 1561: Apare „Tetravanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.
30-01-2012

29 ianuarie este a 29-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 1119: A decedat Papa Gelasius II (1118-1119, cu numele laic Giovanni di Gaeta). 1843:...
29-01-2012

28 ianuarie este a 28-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 814: A decedat Carol cel Mare (768-814), cel mai de seamă reprezentant al...
28-01-2012