Astazi Publicat Duminică, 04 Decembrie 2011 09:05 Scris de Andreea Dobre Afişări: 11614
4 decembrie este a 338-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 27 de zile până la sfârșitul anului.
1642: A murit Armand-Jean de Richelieu (n.1585), cardinal și om politic francez, supranumit “eminența cenușie”, care va contribui la afirmarea țării sale ca o putere europeană de prim rang.
1691: Împăratul habsburgic Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvania, emițând „Diploma leopoldină”, care va servi drept Constituție. În 1699, prin pacea de la Karlowitz, Imperiul Otoman a renunțat oficial, în favoarea austriecilor, la Transilvania. De fapt, încă din 1697 Împăratul a devenit și Principe al Transilvaniei, iar după cum scria istoricul secui Mihai Csery, s-a schimbat „jugul de lemn otoman cu un altul de fier austriac”.
1769: A murit domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat, de mai multe ori numit de Sublima Poartă pe tronul Moldovei și Țării Românești, care a moștenit de la tatăl sau Nicolae Mavrocordat înclinarea spre cultură și a învățat în școli superioare, cunoscând italiana, franceza, turca, persana, greaca modernă și cea antică, purtând corespondența cu personalități europene. Reformele sale, printre care și o Constituție în 13 articole, au avut ca obiectiv modernizarea statală.
1816: James Monroe a fost ales al 5-lea președinte al SUA. De numele lui este legată politica de izolare americană, sintetizată prin formula „America a americanilor”.
1864: Domnitorul Principatelor Unite Române, Al.I.Cuza, a promulgat Codul Penal, o mixtură dintre cel francez și cel prusac, la care au fost adăugate și câteva legi penale autohtone.
1892: S-a născut Francisco Franco (d.1975), general și om politic, conducător pe viață al Spaniei.
1922: În Franța s-a născut Gerard Phillipe (d.1959), mare actor francez de capă și spadă, filmele Roșu și Negru sau Mănăstirea din Parma, ecranizări celebre ale unor romane nu mai puțin celebre, fiind o pledoarie în acest sens.
1940: A fost semnat, la Berlin, Protocolul pe 10 ani asupra colaborării romano-germane în realizarea unui plan de refacere a economiei românești. Acesta a facilitat pătrunderea capitalului german în economia românească, a făcut din România un furnizor important de produse agricole, ca și cel mai mare exportator de produse petroliere în Germania.
1996: S-a înființat filiala din România a firmei de notorietate planetară, Microsoft.
1997: A decedat Constantin Noica (n.1909), cel mai mare filozof român din secolul XX, publicist și eseist, mentor exigent a multor generații de intelectuali români.
2004: A încentat din viață, în urma unui accident de circulație provocat de un pușcaș marin american, basistul Teo Peter (n.1954), component al trupei Compact.
Se sărbătoresc Sfânta Muceniță Varvara; Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (calendarul creștin-ortodox).
Se sărbătorește Duminica a 2-a din Advent. Ss. Ioan Damaschin, pr. înv.; Varvara, fc. m (calendarul romano-catolic).
Se sărbătorește Duminica 27 dR (a Femeii gârbove). Sf. m. Varvara; Cuv. Ioan Damaschinul (calendarul greco-catolic).

4 februarie este a 35-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 330 de zile până la sfârșitul anului. 1746: S-a născut Tadeusz Kosciusko (d.1817) erou al luptei poloneze pentru independența țării...
04-02-2012

3 februarie este a 34-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 332 de zile până la sfârșitul anului. 1395: Prima mențiune documentară a cetății Neamț. Aceasta, alături de cetățile Suceava, Scheia,...
03-02-2012

Cultură Madame Buterfly - ora 19:00 - Teatrul Naţional Teatru - Ferma Animalelor - ora 19:30 - în Scârţ Divertisment Tribut Bob Marley - ora 22:00 în Setup Mai multe evenimente
03-02-2012

2 februarie este a 33-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 333 de zile până la sfârșitul anului. 962: Otto I cel Mare (962-973, duce al Saxoniei, ca O II 936-961,...
02-02-2012

Utile Se întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Ilia Repin, Victor Babeş, Sorin Titel, Evila Celebi, Mioriţa, Martir Anton Florian, Martir Ovidiu Munteanu, Constantin...
02-02-2012

1 februarie este a 32-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 1600: La Praga, Mihai Viteazul semnează „Tratatul de închinare și credință” față de...
01-02-2012

31 ianuarie este a 31 zi a calendarului gregorian. Mai sunt 334 de zile până la sfârșitul anului. 105: Este terminată construcția podului de peste Dunăre la Drobeta–Turnu Severin, proiectat de...
31-01-2012

30 ianuarie este a 30-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 335 de zile până la sfârșitul anului. 1561: Apare „Tetravanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.
30-01-2012

29 ianuarie este a 29-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 1119: A decedat Papa Gelasius II (1118-1119, cu numele laic Giovanni di Gaeta). 1843:...
29-01-2012

28 ianuarie este a 28-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 337 de zile până la sfârșitul anului. 814: A decedat Carol cel Mare (768-814), cel mai de seamă reprezentant al...
28-01-2012