Iubim Timisoara!

Firmele şi-au pus angajaţii să alerge în şort, la 10 grade

crosulfirmelor_16_bPe ploaie şi vânt, la o temperatură nefirească pentru această perioadă, 10 grade Celsius, dar mai ales pe când alţii se cuibăreau în fotolii, 293 de angajaţi au ales să demonstreze că sunt curajoşi. Participanţii înscrişi la Crosul Firmelor au ieşit în centrul oraşului să alerge în şort şi tricouri, unii, iar alţii să străbată zece km pe bicicletă.

Aşa era programat, iar codul galben sau de orice culoare nu i-a oprit. „Important este să participi" a fost îndemnul, însă angajaţii firmelor din oraş au demosntrat mai mult decât atât, au arătat că important este să nu te laşi învins indiferent de greutăţile întâlnite.

Au dovedit profesionalism şi în echipament sportiv, companiile cu prestanţă, Alcatel-Lucent, Contitech, Vodafone, dar şi firmele cu un număr mai mic de angajaţi, dar cu atitudine. Crosul firmelor s-a desfăşurat precum au anunţat organizatorii, alergare -5 km, mers nordic -3 km şi ciclism – 10 km.

Traseul a fost cel hotărât: centru – Fabrica de Bere, iar pentru biciclişti, până pe Liviu Rebreanu, iar sosirea tuturor a fost în Piaţa Victoriei. Organizatori ai Crosului Firmelor au fost Atletic Club Maraton Timişoara, Primăria şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

Foto: agenda.ro

Expoziție auto în centrul Timișoarei (P)

 Expoziție auto în centrul Timișoarei (P)

În perioada 18-20 mai, Peugeot aduce în mijlocul timișorenilor toată gama de modele, pe parcursul a trei zile de distracție, în cadrul evenimentului Zilele Leului 2012 din Piața Victoriei.

17-05-2012

Se întâmplă astăzi 17 mai 2012

Se întâmplă astăzi 17 mai 2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 15 se va lua curentul pe Calea Bogdanestilor (p), str.Madona (p), Tacit, Barierei, Belgrad, Grigore Ureche, Radu de la Afumati, A.Mickiewics,A.D.Xenopol, Banul Severinului, Ciresului (p),...

17-05-2012

Semnificația zilei: 17 mai

Semnificația zilei: 17 mai

17 mai este a a 138-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 228 de zile până la sfârșitul anului. 1215: A fost ocupată Londra de către baronii englezi (în puciul contra...

17-05-2012

Tzpopassage Timişoara lansează un nou Typozid

Tzpopassage Timişoara lansează un nou Typozid

Prima ediție a Typopassage Timișoara aduce un nou TYPOZID de 28 mp și câteva lansări de valoare! Vineri, 18. Mai 2012, ora 19.00, Typopassage Timișoara lansează la terasa D’Arc de pe...

16-05-2012

Semnificația zilei: 16 mai

Semnificația zilei: 16 mai

16 mai este a a 137-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 229 de zile până la sfârșitul anului. 1204: Menționarea populației ortodoxe din dioceza Oradiei de către Papa Inocentiu al...

16-05-2012

Se întâmplă astăzi 16 mai 2012

Se întâmplă astăzi 16 mai 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 15 pe Str.Intrarea Lunga nr.4 Sc.B, Calea Torontalului (p), Calea Aradului (p) Cultură şi divertisment Giselle - Balet în două acte de la...

16-05-2012

Ezoteric Fest, ediția a VIII-a

Ezoteric Fest, ediția a VIII-a

În perioada 24- 27 Mai 2012 va avea loc cea de a VIII-a ediţie EZOTERIC FEST – „UNIVERSUL SĂNĂTĂŢII” în cadrul unui Festival de Medicină Preventivă şi Alternative Spirituale, găzduit...

15-05-2012

Semnificația zilei: 15 mai

Semnificația zilei: 15 mai

15 mai este a 136-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 230 de zile până la sfârșitul anului. 1252: Papa Inocențiu al IV-lea emite bula papală ad exstirpanda, prin care autorizează...

15-05-2012

Se întâmplă astăzi 15 mai 2012

Se întâmplă astăzi 15 mai 2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 15 se va lua curentul pe str.Drubeta (p), Mures (p), Ulpia Traiana, Minotaurului (p), Str.Babadag nr.2,4, Str.Bucovinei (p), Calea Torontalului (p), str.Miresei, Marginei, Aurora, Armoniei,Str.Armoniei,...

15-05-2012

Zilele filmului alb-negru german

Zilele filmului alb-negru german

Pentru mulţi dintre noi a fost nevoie de un hit multipremiat ca The Artist să înţelegem că filmul, ca să existe, nu are nevoie neapărat de culoare, de sunet Dolby,...

14-05-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop