Iubim Timisoara!

România va fi împărţită în voievodate sau regiuni

hartaPremierul Emil Boc a prezentat planul de reorganizare al României. Discutată mai bine de opt ani şi amânată din cauza rezistenţei şefilor din teritoriu, înlocuirea judeţelor cu regiuni devine prioritatea numărul unu a guvernului.

Convocat urgent de preşedintele Băsescu, în cadrul unei întâlniri restrânse la care au participat câţiva membri din vârful PDL, Boc a primit sarcina ca în cel mult o lună să aibă finalizat proiectul de lege care va schimba în mod radical structura administrativă a ţării, relatează Gandul.

Miza o reprezintă cele 10 miliarde de euro de care România ar urma să beneficieze prin programul de Dezvoltare al Comisiei Europene, în perioada 2013-2014, sumele reprezentând plata viitoarelor lucrări de infrastructură, a reţelelor de canalizare şi drumurilor judeţene. Dispariţia judeţelor înseamnă automat şi dispariţia consiliilor judeţene, în timp ce prefecturile vor fi transferate la nivelul noilor structuri, ceea ce înseamnă sute de posturi din administraţie pierdute şi diminuarea influenţei actualilor şefi de consilii judeţene.

Cât priveşte forma pe care o vor lua noile superjudeţe, decizia ar urma să fie luată rapid, în cadrul Coaliţiei.

Două variante sunt discutate în interiorul PDL. Prima formulă vizează adoptarea modelului polonez de voievodate, structuri gigant care să înglobeze câte 3-4 milioane de locuitori şi a căror autorizate să fie exercitată direct asupra comunelor, oraşelor şi municipiilor. Cea de-a doua variantă presupune păstrarea judeţelor actuale în cadrul noilor regiuni conduse de prefecturi, astfel încât deciziile să fie luate la un nivel mai înalt, dar totodată să existe o zonă tampon de transfer al autorităţii.

Având un proiect de lege adoptat de Senat, UDMR are deja o viziune asupra reorganizării administrative. Legea semnată de către toţi parlamentarii Uniunii şi care aşteaptă doar decizia Camerei Deputaţilor vizează împărţirea României în 16 regiuni, printre care judeţele Mureş, Harghita şi Covasna ar urma să fie reunite sub aceeaşi autoritate, scrie Gândul.

Balkan Reggae Connection adună lumea la Setup

Balkan Reggae Connection adună lumea la Setup

Echipa Reggaelize it prezintă, pe 2 martie, un nou eveniment din seria dedicată muzicii și culturii reggae, găzduit de Setup Venue. Invitații Balkan Reggae Connection sunt NRG-D, Mendal, One Lion, Megga Dillah...

22-02-2012

Semnificația zilei: 22 februarie

Semnificația zilei: 22 februarie

22 februarie este a 53-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 313 zile până la sfârșitul anului. 1304 i.Hr.: Încoronarea faraonului Ramses al II-lea din dinastia a XIX-a. În cei 67...

22-02-2012

Se întâmplă astăzi 22 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 22 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între orele 9 şi 16 pe Str.Romulus (p), Rădulescu (p), Al.Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p), Giurgiu (p), Soimos (p) Fără apă...

22-02-2012

Atitudini, de Ana Ștefania Andronic

Atitudini, de Ana Ștefania Andronic

Joi, 23 Februarie 2011, de la ora 18, are loc vernisajul expoziţiei de pictură a artistei plastice Ana Ştefania Andronic (Buzu). Evenimentul, care se desfăşoară sub egida UAP Timişoara, este...

21-02-2012

Get Fresh 2012 în Setup Venue Timişoara

Get Fresh 2012 în Setup Venue Timişoara

În ciuda frigului şi a zăpezii de anul acesta din Timişoara, mulţi bboy din judeţ dar şi din alte judeţe sau chiar de peste hotare şi-au făcut drum pe la...

21-02-2012

Semnificația zilei: 21 februarie

Semnificația zilei: 21 februarie

21 februarie este a 52-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 314 zile până la sfârșitul anului. 1431: A început procesul Ioanei D'Arc, prizonieră la englezi, eroină a poporului francez în...

21-02-2012

Se întâmplă astăzi 21 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 21 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi între orele 9 şi 16 se va lua curentul în ona Lunei – blocuri (p), P-ţa Badea Cârţan nr.3 Cultură Recital de percuţie de la ora 19:00 la Sala Capitol Divertisment Cuplutonio...

21-02-2012

Se întâmplă astăzi 20 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 20 februarie 2012

Utile Fără curent Nu sunt întreruperi de curent. Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe străzile Viorelelor, Dropiei, Vâlcea, I. Klein, Apateu, Behelei. Cultură The Fully Monty -...

20-02-2012

Semnificația zilei: 20 februarie

Semnificația zilei: 20 februarie

20 februarie este a 51-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 315 zile până la sfârșitul anului. 1547: La catedrala Westminster Abbey din Londra are loc ceremonia de încoronare a regelui...

20-02-2012

Se întâmplă astăzi 19 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 19 februarie 2012

Cultură şi Divertisment Teatru - Diabolus Ex Machina de la 19:30 în Scârţ.

19-02-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop