Naţionale Publicat Marți, 16 Noiembrie 2010 10:54 Afişări: 1457
![]()
"În 2011, prin continuarea selecţiei bazate pe ceea ce înseamnă ocuparea posturilor care se eliberează, doar unul din şapte, se ajustează în continuare sectorul bugetar, astfel încât să rămână la un număr funcţional şi, în acelaşi timp, să ne orientăm ca oamenii să-şi poată găsi soluţii alternative", a declarat premierul Emil Boc luni seara, la un post de televiziune, citat de Mediafax.
Primul ministru a mai declarat că vor continua disponibilizările, iar în ultimii doi ani au fost daţi afară 100.000 persoane, de la 1.397.000 angajaţi, în 2008, la 1.290.000 salariaţi, în decembrie 2010.
Guvernul ţine blocate posturile în administraţie, din 2009, în urma negocierilor cu FMI. Prin excepţie, ordonatorii principali de credite, în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea a cel mult 15% din totalul posturilor devenite vacante, dar numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. Acest sistem permite angajarea doar a unui funcţionar pentru şapte posturi vacantate.

Deşi iarna se află în forţă pe meleagurile timişoarei, oraşul se pregateşte deja de vară şi cum altfel dacă nu prin prezenţa unor artişti de renume, care sa învioreze cetaţenii...
09-02-2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.3 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi...
09-02-2012

9 februarie este a 40-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1409: S-a născut viitorul și ultimul împărat bizantin, Conatantin al XI-lea (Constantin Dragases),...
09-02-2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 16 se va lua curentul în P-ţa Badea Cârţan nr.1,str.Romulus (p), Rădulescu (p), Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p),Giurgiu (p), Soimos (p) Fără...
08-02-2012

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1622: Regele Iacob I al Angliei (James I, 1608-1625) dizolvă Parlamentul englez, una...
08-02-2012

7 februarie este a 38-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 327 de zile până la sfârțitul anului. 1478: S-a născut Thomas Morus (d.1535), savant umanist englez, autor al lucrării “Utopia”,...
07-02-2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.1, Zona Lunei – blocuri (p), str.Aleea Baghetei nr.12 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei...
07-02-2012

Iată că iarna nu s-a lăsat nici anul acesta, deşi o putem acuza ca e puţin codaşa, dar recuperează din plin după cum se poate vedea astfel că, dac-am putea...
06-02-2012

6 februarie este a 37-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului. 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : "Orânduiala slujbei...
06-02-2012

Utile Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Martir Nicolae Lăcătuşu, Traian Demetrescu, Ion Luca Bănăţeanu, Mariana Drăghicescu, Ion...
06-02-2012