Iubim Timisoara!

Sorin Grindeanu:"PSD va face de acum încolo o opoziţie puternică"

Liderul PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a anunţat astăzi, că după ce a învins Victor Ponta la congres, partidul "va face de acum încolo o opoziţie puternică la guvernarea Băsescu". Comentând demisia lui Cristian Diaconescu, Grindeanu a susţinut că fostul său coleg " şi-a dat propria măsură a caracterului.

Cu zece minute înainte de a-şi anunţa retragerea şi sprijinul pentru Mircea Geoană, Diaconescu a venit într-un cerc unde eram şi a anunţat că se retrage şi-l va susţine pe Ponta. Iniţial, am crezut că a greşit când a anunţat că merge cu Geoană. Nu putem să fim în opoziţie, dar şi la putere.

În ultimii cinci ani, acest mod de a privi lucrurile ne-a ţinut pe loc. Nu am fost clar nici la putere, nici în opoziţie". Viitorul partid de stânga care se va cristaliza în jurul grupului de parlamentari independenţi conduşi de Gabriel Oprea "va fi un nou ApR care va fi înghiţit apoi de PD-L", a prevestit Grindeanu

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Pink Martini vine la Timişoara - află când

Deşi iarna se află în forţă pe meleagurile timişoarei, oraşul se pregateşte deja de vară şi cum altfel dacă nu prin prezenţa unor artişti de renume, care sa învioreze cetaţenii...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 9 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în  P-ţa Badea Cârţan nr.3 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi...

09-02-2012

Semnificația zilei: 9 februarie

Semnificația zilei: 9 februarie

9 februarie este a 40-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1409: S-a născut viitorul și ultimul împărat bizantin, Conatantin al XI-lea (Constantin Dragases),...

09-02-2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 8 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 16 se va lua curentul în P-ţa Badea Cârţan nr.1,str.Romulus (p), Rădulescu (p), Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p),Giurgiu (p), Soimos (p) Fără...

08-02-2012

Semnificația zilei: 8 februarie

Semnificația zilei: 8 februarie

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1622: Regele Iacob I al Angliei (James I, 1608-1625) dizolvă Parlamentul englez, una...

08-02-2012

Semnificația zilei: 7 februarie

Semnificația zilei: 7 februarie

7 februarie este a 38-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 327 de zile până la sfârțitul anului. 1478: S-a născut Thomas Morus (d.1535), savant umanist englez, autor al lucrării “Utopia”,...

07-02-2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Se întâmplă astăzi 7 februarie 2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.1, Zona Lunei – blocuri (p), str.Aleea Baghetei nr.12 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei...

07-02-2012

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Timişoara sub zăpadă - Cum ne descurcăm ?

Iată că iarna nu s-a lăsat nici anul acesta, deşi o putem acuza ca e puţin codaşa, dar recuperează din plin după cum se poate vedea astfel că, dac-am putea...

06-02-2012

Semnificația zilei: 6 februarie

Semnificația zilei: 6 februarie

6 februarie este a 37-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului. 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : "Orânduiala slujbei...

06-02-2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Update: Se întâmplă astăzi 6 februarie 2012

Utile Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Martir Nicolae Lăcătuşu, Traian Demetrescu, Ion Luca Bănăţeanu, Mariana Drăghicescu, Ion...

06-02-2012

Copyright © 2011 Timisoara.ro. Toate drepturile rezervate.

Top Versiunea Desktop