Evenimente Publicat Miercuri, 15 Decembrie 2010 10:17 Afişări: 1531
![]()
Chiar dacă ne aflăm în mijlocul săptămânii și aglomerația dinaintea sărbătorilor ne presează, putem să ne oferim un moment de relaxare, în compania de un film bun.
Miercuri, 15 decembrie, Serile PsyCult, organizate de Asociația Studenților la Psihologie din Timișoara, propun un film românesc, premiat de 5 ori. Hărtia va fi albastră (2006), a lui Radu Muntean prezintă o realitate dură din perioada 89 și, chiar dacă l-ați văzut deja, o revizionare cu prietenii este binevenită.
Sursa de inspirație a filmului este unul din cele mai mediatizate accidente tragice petrecute în timpul revoluției române din 1989, în care două echipaje blindate ale ministerului de interne venite să apere o unitate militară, au fost măcelărite dintr-o confuzie.
În câteva zile după plecarea soților Ceausescu, atunci când românii nu mai aveau un inamic concret, peste 1000 de oameni au murit în asemenea accidente sau vendete personale.
"Hârtia va fi albastră" nu ofera însă o perspectivă istorică de tip History Channel, ci îți propune să restituie emoția acelor zile din perspectiva actorilor mărunți ai evenimentelor.
E povestea pierderii inocenței unei generații și a unei revolte populare care a scos la lumină în egală măsură ce avem mai bun și mai rău în noi. Și spiritul de solidaritate dar și egoismul și răutatea, acumulate în zeci de ani de frustrare. (www.hirtiavafialbastra.com)
Filmul se va proiecta de la ora 20, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.

Deşi iarna se află în forţă pe meleagurile timişoarei, oraşul se pregateşte deja de vară şi cum altfel dacă nu prin prezenţa unor artişti de renume, care sa învioreze cetaţenii...
09-02-2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.3 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi...
09-02-2012

9 februarie este a 40-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1409: S-a născut viitorul și ultimul împărat bizantin, Conatantin al XI-lea (Constantin Dragases),...
09-02-2012

Utile Fără curent Astăzi între 9 şi 16 se va lua curentul în P-ţa Badea Cârţan nr.1,str.Romulus (p), Rădulescu (p), Odobescu (p), Gh.Doja (p), Remus, Filaret Barbu, V.Madgearu (p),Giurgiu (p), Soimos (p) Fără...
08-02-2012

8 februarie este a 39-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 326 de zile până la sfârșitul anului. 1622: Regele Iacob I al Angliei (James I, 1608-1625) dizolvă Parlamentul englez, una...
08-02-2012

7 februarie este a 38-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 327 de zile până la sfârțitul anului. 1478: S-a născut Thomas Morus (d.1535), savant umanist englez, autor al lucrării “Utopia”,...
07-02-2012

Utile Fără curent Astăzi se va lua curentul între 9 şi 16 în P-ţa Badea Cârţan nr.1, Zona Lunei – blocuri (p), str.Aleea Baghetei nr.12 Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei...
07-02-2012

Iată că iarna nu s-a lăsat nici anul acesta, deşi o putem acuza ca e puţin codaşa, dar recuperează din plin după cum se poate vedea astfel că, dac-am putea...
06-02-2012

6 februarie este a 37-a zi a calendarului gregorian. Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului. 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : "Orânduiala slujbei...
06-02-2012

Utile Fără apă rece Astăzi se va întrerupe furnizarea apei reci pentru remedierea unor avarii pe următoarele străzi din Timişoara: Martir Nicolae Lăcătuşu, Traian Demetrescu, Ion Luca Bănăţeanu, Mariana Drăghicescu, Ion...
06-02-2012